Top 7 idei de marketing online pentru restaurante

Lista de mai jos cuprinde șapte idei de marketing online pentru restaurante.



Timp de lectură: 9 minute

Fiecare administrator de restaurant are de îndeplinit mai mult decât un singur rol în cadrul unității de alimentație publică pe care o conduce. Ești nu doar manager, dar și gastronom, specialist în ospitalitate, organizator logistic, negociator, om de vânzări, marketer și probabil încă multe altele. Altfel spus, ca să poți administra cu succes o unitate de alimentație publică trebuie să poți livra mai mult decât preparate apetisante. 

Clienții localului tău au întotdeauna la dispoziție opțiuni multiple atunci când vor să comande sau să iasă în oraș. Tu ești cel care trebuie să descopere cum să îi atragă și, în egală măsură, cum să-i transforme pe clienții deja existenți în clienți fideli.

Criza de COVID-19 a forțat o pivotare bruscă a unităților de alimentație publică către online, nu doar din perspectiva comenzilor și a livrărilor, dar și din cea a comunicării cu potențialii clienți. În cele din urmă, ceea ce diferențiază localul tău de celelalte este felul în care te promovezi, felul în care comunici cu clienții și măsura în care reușești să le oferi acestora o experiența culinară cât mai agreabilă.

Să începem cu promovarea sau marketingul. Ce este în fapt marketingul pentru restaurante? Acesta se referă la acțiunile pe care le întreprinzi pentru a atrage atenția și interacțiunea potențialilor clienți, cu scopul final de a-i transforma, desigur, în oaspeți fideli ai localului tău.

Marketingul este o unealtă care, folosită corect, îți poate transforma afacerea într-un brand recunoscut de toată lumea. Altfel spus, nu este suficient să întreprinzi câteva acțiuni punctuale de promovare iar apoi să aștepți comenzi pe foc continuu. Marketingul care aduce rezultate presupune consistență și – ideal – stabilirea de obiective. La fel ca atunci când decizi să mergi la sală și antrenorul te întreabă ce urmărești să obții și te invită să frecventezi sala cu regularitate. 

După parcurgerea acestui articol vei avea o listă cu cele mai practice 7 idei de marketing online pentru restaurante pe care le poți implementa, pe cont propriu, începând chiar de astăzi. Spre deosebire de alte articole similare de pe internet, ideile pe care ți le propunem sunt cât se poate de practice. 

Să începem:

Google My Business (GMB)

Dacă nu cumva ai trăit până acum într-o peșteră, probabil că ai deja un cont GMB pentru localul tău, în care prezinți locația, câteva poze, programul cu publicul, etc. Pentru unitățile de alimentație publică profilul de GMB este unul din pilonii principali pentru creșterea vizibilității în căutările pe Google și în Google Maps, un “must have”, fără doar și poate pentru afacerile locale precum a ta.

Se setează destul de simplu de la adresa: https://www.google.com/intl/ro_ro/business și este absolut gratuit. Există și o aplicație de mobil aferentă, atât pentru dispozitivele Android cât și pentru cele iOS.

idei de marketing online pentru restaurante, profil GMB pentru restaurante

Odată ce profilul de bază este setat, vei descoperi că, pe lângă funcționalitățile generale, există și o serie de funcționalități special gândite pentru unitățile de alimentație publică:


Meniu: poți să publici categoriile de preparate și preparatele individuale cu poza și descriere, detalii și link direct către meniu.

Rezervări: poți include un buton prin care clienții să facă rezervări.

Postări: poți publica noutățile pe care vrei să împărtășești clienților tăi. Fie că este vorba despre modul de funcționare în contextul epidemiologic actual – deschis pentru oaspeți sau doar livrări?, eventuale evenimente pe care le organizezi sau la care vei participa – de exemplu târguri sau festivaluri, sau promoții în derulare.

Întrebări și răspunsuri: prin această funcționalitate orice client poate să pună întrebări despre localul tău, și tot oricine poate răspunde în comentarii. Prin urmare este o opțiune care trebuie urmărită îndeaproape, ca să poți monitoriza răspunsurile sau să oferi chiar tu răspunsuri rapide și corecte. Oricum este interesant și util să urmărești lucrurile despre care oamenii pun întrebări, te poate ajuta să îți cunoști mai bine clienții și dorințele lor.

Recenziile: GMB le permite clienților să posteze o recenzie, iar tu ai opțiunea să răspunzi. Recenziile sunt foarte populare în rândul clienților, în sensul că influențează în mare măsură decizia de cumpărare. Bunele practici recomandă să răspunzi atât la recenziile pozitive cât și la cele negative, deoarece clienții tind să aprecieze interacțiunea directă. Vezi care este modul corect de abordare a recenziilor negative în ultimul capitol al acestui articol.

Statistici: aici poți urmări felul în care oamenii interacționează cu profilul tău de GMB, și nu numai. Poți vedea care sunt căutările care îi aduc pe oameni pe profilul tău, câte vizite înregistrează acesta, de câte ori a fost apelat numărul de telefon asociat localului tău prin intermediul GMB, și multe alte informații interesante, care în cele din urmă te pot ajuta să evaluezi care sunt strategiile care funcționează și care sunt cele care au nevoie de atenție suplimentară.

În orice caz, cu cât profilul tău de GMB este mai complet, și cu cât mai multă lume interacționează cu acesta, inclusiv prin recenzii, cu atât cresc șansele restaurantului tău pentru o vizibilitate sporită în căutările Google.

Caseta de chat

Ai intrat vreodată pe un website unde ai văzut apărând o mică caseta de chat, de obicei în colțul dreapta jos al ecranului? Și noi.

idei de marketing online pentru restaurante, caseta de chat in website, infografic

Statisticile spun că chat box-urile devin modul de referință pentru comunicarea online cu clienții, și este de înțeles. Spre deosebire de emailuri, clientul știe că va primi un răspuns instant; spre deosebire de convorbirile telefonice, chat-ul este mai convenabil, mai puțin invaziv. În plus discuția rămâne documentată, în istoricul conversației se poate regăsi oricând o informație uitată.

În orice caz, funcționează. Practic le oferi clienților un canal de comunicare alternativ față de cele deja existente, și este ceva ce deocamdată doar puține website-uri de restaurante au. Deci câștigi un punct în plus și la diferențierea față de concurență.

Te va costa doar implementarea, altfel modulul în sine este gratuit sau cu versiuni gratuite, și sunt destule pluginuri de unde poți alege: Tawk.to, Tidio Live Chat, etc.
Atunci când cineva îți scrie prin live chat ești avertizat inclusiv sonor, ca să poți răspunde în timp util. Pe lângă versiunile desktop există și aplicații de mobil corespunzătoare, astfel încât poți să preiei convorbirile cu clienții și atunci când nu ești în fața laptopului.

Zilele de naștere

Pentru majoritatea dintre noi ziua de naștere este una dintre cele mai importante zile de peste an. Când nu este sărbătorită acasă, oamenii aleg să iasă în oraș. Cum ar fi dacă sărbătoriții, împreună cu gașca lor de prieteni, ar alege localul tău? Poți face câteva lucruri ca să-i atragi.

Cel mai la îndemână este publicitatea pe Facebook. Facebook îți permite să te adresezi foarte țintit persoanelor care locuiesc în localitatea ta și care urmează să aibă aniversarea în următoarele 0-7 sau 7-30 de zile. Eventual poți include în anunț o ofertă specială ca propunerea să fie și mai tentantă. Fie că dai direct boost la o postare, fie că setezi reclamele din contul de Business Ads, publicitatea pe Facebook nu este chiar atât de complicată, iar rezultatele nu se lasă așteptate.

idei de marketing online pentru restaurante, infografic reclama oferta promotionala restaurante la aniversari

O altă posibilitate, cu bătaie mai lungă, ar fi să colectezi datele de naștere ale clienților tăi, în schimbul promisiunii unei oferte speciale de ziua lor. Poți face aceasta prin intermediul website-ului, unde poți implementa un formular de contact special. Pasul doi ar fi să stochezi datele obținute într-un fișier. Pasul trei ar fi să le trimiți câte un email personalizat (sau SMS), cu 2-3 săptămâni înainte de eveniment, prin care să le explici de ce localul tău este o alegere bună pentru aniversarea lor. Varianta aceasta este un pic mai complicată, vei avea nevoie să apelezi la firma care întreține website-ul restaurantului tău pentru implementarea formularului, însă după aceea ai la îndemână toate instrumentele necesare pentru a atrage sărbătoriții în unitatea ta.

Oferte promoționale

Reducerile sunt întotdeauna o modalitate bună de a atrage clienții, nu doar în cazul unităților de alimentație publică. Poți oferi un desert sau o băutură gratuite, o reducere procentuală, transport gratuit în cazul livrărilor, sau cea mai atractivă dintre promoții: 1+1 gratuit.

Ofertele de 1+1 funcționează de obicei mai bine decât alte tipuri de promoții deoarece în general oamenii sunt mai atrași de ceva gratuit decât de un discount procentual. Atenție însă, dacă le practici pe perioade prea îndelungate, sau prea des, clienții se vor obișnui să le aștepte înainte să comande sau să îți treacă pragul.

idei de marketing online pentru restaurante, infografic de exemplu cu oferte, promotii

Optimizare pentru SEO la nivel local

Afacerea ta se adresează clienților din aceeași localitate, sau maxim celor din localitățile învecinate.
Clienții care caută pe Google de unde să comande mâncare includ localitatea în cuvintele cheie utilizate. De exemplu „pizza cluj” are un volum de 4400 căutări lunare conform Keyword Surfer; sau nu neapărat, căutări precum „comandă mancare” au un volum de căutare la fel de mare. Google cunoaște în general locația clientului și oferă în rezultatele căutarii website-urile pe care le consideră cele mai relevante pentru acesta.

Marketingul pentru restaurante trebuie să aibă în vedere ce se poate face pentru ca unitatea ta de alimentație publică să fie găsită în urma căutărilor de tipul celor de mai sus. Acesta este un subiect destul de complex pentru restaurantele care vor să devină vizibile în rezultatele căutărilor.

Va fi greu să întreci platformele de delivery în rezultatele Google, însă sunt câteva lucruri relativ simple pe care poți să le faci. În plus există și clienți care preferă să comande direct de la restaurante. Chiar dacă ai un contract de colaborare cu platformele de delivery, poți încerca să atragi și comenzi directe, pentru a evita comisioanele acestora. De exemplu atunci când livrezi un meniu prin platformele de delivery poți include un cupon de reducere pentru următoarea comandă plasată direct prin site-ul tău.

Începe prin a avea în vedere următoarele lucruri:

Profil de GMB actualizat (vezi punctul 1);

Date de contact corecte și complete incluse pe website;

Încurajează clienții să lase o recenzie pe GMB;

Include localitatea în structura linkurilor website-ului;

Paginile website-ului să fie optimizate SEO. Subiectul SEO este destul de vast, iar abordarea trebuie să fie una personalizată website-ului tău, însă o listă minimă cu care poți începe ar include:

  • alegerea unui keyword potrivit pentru fiecare pagină – potrivit înseamnă în mare să fie aliniat cu intenția de căutare a clienților, iar raportul volum de căutări versus concurență pe keywordul respectiv să fie unul care să te avantajeze;
  • includerea cuvântului cheie în URL, title, headinguri, text;
  • meta descriere optimizată;
  • volumul de text pe pagină să fie pe cât se poate peste 300 de cuvinte;
  • imaginile: comprimate pentru web, denumire relevantă, alt-text.

Prezintă aspecte „din spatele scenei”

idei de marketing online pentru restaurante, bucatarie restaurant, preparare paste

Cu cât ești mai transparent în privința felului în care este pregătită mâncarea în unitatea ta, cu atât clienții vor avea mai multă încredere să comande de la tine. Secvențele „din spatele scenei” le arată clienților că nu te temi să prezinți în mod public felul în care se lucrează în bucătăria ta. Arată-le clienților că nu ai nimic de ascuns și vei fi răsplătit cu mai multă încredere din partea lor. În plus, nu foarte multe restaurante practică o astfel de transparență, deci încă un punct în plus la capitolul diferențiere de concurență.

Poți alege să ilustrezi atât felul în care este preparată mâncarea, procesul în sine, sau, în contextul actual, poți pune accent și pe măsurile de igienă pe care le practici în unitatea ta. Poți prezenta nu doar imagini, dar și scurte clipuri video. Partea ușoară la crearea clipurilor video ar fi că personalul tău este disponibil și practică zilnic ceea ce urmează să filmezi … probabil nu sunt multe lucruri de modificat aici, poți să filmezi direct. Clipuri scurte, de câte doar 10 secunde sunt suficiente pentru Facebook, TikTok sau YouTube.

Asumă-ți recenziile online

Recenziile online sunt fie de mare ajutor, fie pot ridica probleme. Ai nevoie de ele deoarece sunt un factor pe care Google îl ia în considerare în afișarea site-ului tău în rezultatele căutării, și totodată contribuie mult la decizia clienților de a-ți trece pragul sau de comanda de la tine. Prin urmare este important să le ai în vedere și să interacționezi cu ele.

Cum să abordezi recenziile negative?

Recenziile negative trebuie abordate cu o atitudine pozitivă, pe care să o folosești în avantajul tău. Poți avea în vedere următorii pași în abordarea acestora:

  • empatie: privește lucrurile din punctul de vedere al clientului;
  • acceptare: arată că ești deschis la puncte de vedere negative și că accepți problema expusă;
  • rezolvare: scrie despre cum te gândești să rezolvi problema expusă;
  • evaluare: ce poți face ca pe viitor problema să nu se repete.

Ce să eviți:

  • răspunsurile copy/paste, sunt fără credibilitate;
  • să ceri clientului care a lăsat recenzia să te contacteze direct pentru rezolvarea problemei și nici nu încerca să faci tu asta, este deranjant; asumă-ți răspunderea de a rezolva problema în mod public, așa cum a fost transmisă;
  • frazele standard în genul „…am luat la cunoștință și vom analiza situația” – nimeni nu mai crede abordările de acest tip.

🟊🟊🟊🟊🟊

Idei de marketing online pentru restaurante: concluzii

Una din cele mai bune idei pe care le putem oferi pentru promovarea unei unități de alimentație publică este să rămâi flexibil! Unele strategii de promovare vor funcționa bine, altele mai puțin bine. Dacă ceva nu merge, schimbă, caută altceva. Lista de mai sus sumarizează câteva din ideile despre care noi credem că au impactul cel mai mare, însă există mult mai multe idei creative pe care le poți aborda pentru campaniile tale de marketing.

Să alegi, execuți și monitorizezi strategiile de marketing pentru promovarea restaurantului tău în timp ce jonglezi și cu restul responsabilităților reprezintă cu siguranță o provocare. Sistemul soft restaurant VilicoRest te poate ajuta prin faptul că automatizează (aproape) toate operațiunile zilnice, lăsându-ți astfel mai mult timp la dispoziție pentru restul activităților. VilicoRest face mult mai mult decât doar marcaj și vânzare.

Vrei să aflii cum te poate ajuta VilicoRest? Click aici pentru a cere o prezentare online a sistemului sau un demo gratuit pe care îl poți testa timp de 30 de zile, fără nici un fel de obligații.

0 Points