Meniu QR: Ghid complet pentru managerii de restaurante

Meniu QR Ghid Complet
Timp de lectură: 12 minute

Meniuri igienice – ce alternative există

Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun, evitați contactul direct cu suprafețele neigienizate, păstrați distanța socială.

În perioada pandemiei am auzit aceste recomandări atât de des, încât ni s-au întipărit în minte aproape ca un refren. Din păcate.
Perioada respectivă a forțat ambele tabere – atât restaurantele cât și clienții – să-și redefinească așteptările de la experiența servirii mesei în oraș – cu accent înspre siguranță și igienă. Iar unele dintre schimbări par să rămână valabile.

Printre primele lucruri care nu mai funcționează la fel: meniurile tipărite.

Restaurantele s-au bazat întotdeauna pe meniurile tipărite, reutilizabile, pentru a prezenta clienților lista de preparate și a prelua comenzile. Acum însă clienții au dezvoltat o atitudine mai rezervată față de răsfoirea meniurilor tipărite.

Comportamentul și așteptările clienților atunci când iau masa în oraș s-au schimbat … poate definitiv. Continuarea utilizării acelorași metode de lucru cu siguranță că nu le vor reduce înapoi. 

Și atunci, cum ar putea clienții să vizualizeze meniul într-un mod complet igienic, păstrând nealterat contextul unei experiențe plăcute de comandă? 

Există patru posibilități:

1. Meniuri de unică folosință
2. Meniuri plastifiate
3. Display-uri digitale de perete
4. Meniuri QR

1. Meniuri de unică folosință

Acestea reprezintă o soluție rapidă la problema în cauză, însă nu una de durată. Achiziționarea continuă de teancuri de meniuri de unică folosință este costisitoare, ceea ce face ca această variantă să nu fie una foarte viabilă pe termen mediu-lung.

2. Meniurile plastifiate

Acestea pot fi dezinfectate și sunt relativ rezistente în timp. Însă clienții vor resimți în continuare un oarecare disconfort în a atinge meniul, la care se adaugă investiția de timp necesară pentru igienizarea lor constantă.

3. Display-uri digitale de perete

Acestea presupun o investiție destul de masivă, care probabil nu este fezabilă pentru unitățile de alimentație publică mai mici.

4. Meniuri QR

Acesta reprezintă o alternativă viabilă pentru majoritatea restaurantelor. Iată de ce:

Ce este un meniu QR?

infografic, cum functioneaza meniul QR

Există trei feluri de meniuri QR. Toate trei variantele se bazează pe faptul că meniul este, desigur, online.

1. Meniuri PDF 
2. Meniuri mobile-friendly pentru vizualizare
3. Meniuri mobile-friendly pentru vizualizare și comenzi

Meniuri mobile-friendly le permit clienților să vizualizeze meniul direct pe propriul telefon mobil. Utilizarea lor este destul de intuitivă:

Scanează codul QR: Îndreaptă camera foto a telefonului spre codul QR și așteaptă 2-3 secunde
Confirmă: Confirmă cererea de aprobare care se afișează pe ecran, pentru a finaliza conectarea
Vizualizează: Meniul QR se deschide într-o fereastră de browser

Pe lângă vizualizarea listei de produse și preparate, meniul QR poate include și opțiuni suplimentare. De exemplu:

Cheamă ospătarul – clienții pot chema oricând ospătarul prin simpla apăsare a unui buton.
Comandă – clienții pot să plaseze comanda direct din meniul QR. Pentru aceasta nu este nevoie să se autentifice sau înregistreze precum în cazul comenzilor online. Codul QR servește drept identificator al mesei. Aceasta înseamnă că programul POS va știi să coreleze automat comenzile cu mesele de la care au fost făcute.

Nici una din aceste funcționalități nu pot fi însă asociate unui meniu PDF.

Într-un meniu PDF clienții vor trebui să mărească meniul cu degetele pentru vizualizarea pe telefon; dacă știu din start ce vor să comande e mai bine, deoarece meniurile PDF nu au funcție de căutare. De ce și-ar complica cineva clienții în felul acesta? 

În schimb, meniurile mobile-friendly permit o experiență de vizualizare intuitivă și lipsită de frustrări. Utilizându-le clienții pot:

  • să vizualizeze lista de produse și preparate după categorii
  • dacă știu direct ce vor să comande pot să filtreze sau caute direct după denumirea preparatului
  • să cheme oricând ospătarul 
  • să plaseze o comandă

Nici unul din lucrurile de mai sus nu pot fi făcute într-un meniu PDF!

5 beneficii pe care le poți aștepta prin adăugarea unui meniu QR

infografic beneficii meniu QR

Dacă până nu demult utilizarea codurilor QR era mai degrabă un capriciu tehnologic decât o necesitate, în perioada pandemică acestea s-au răspândit cu repeziciune, și nu doar în cadrul restaurantelor. Există studii care estimează că utilizarea codurilor QR în multiple domenii va crește la nivel global. 

Meniul QR are un viitor destul de cert în perioada următoare industria HoReCa. Întrebarea este, ești pregătit să îl oferi în unitatea ta de alimentație publică?

(Vei fi până la finalul acestui articol 🙂 )

Dacă implementarea de modificări ale modului de operare în unitățile de alimentație publică este în general de natură să afecteze veniturile, tehnologia meniului QR este mai degrabă una care economisește – atât costuri cât și eforturi – iată de ce:

1. Clienții apreciază diferența

Când alegem să servim masa în oraș o facem ca să ne relaxăm, și nu vrem ca această experiență să ne fie îngreunată de diverse neajunsuri. 

Meniul QR intervine în experiența clienților prin următoarele:

  • Elimină reticența de a atinge meniurile tipărite, manipulate la comun și purtătoare de microbi
  • Reduc timpii de așteptare – nu mai trebuie să cheme și să aștepte ospătarul pentru a vedea meniul sau a comanda
  • Le oferă control asupra procesului de comandă
  • Limitează numărul de interacțiuni necesare pentru a plasa comanda la ospătari

Prin urmare un meniu QR poate îmbunătăți experiența pe care clienții o trăiesc în localul tău prin utilizarea tehnologiei și oferirea de servicii mai bune, pe lângă – desigur – mâncarea excelentă pe care o oferi deja.

2. Ușurează viața ospătarilor

Pe durata unei ture de lucru obișnuite ospătarii fac mai mult decât să transporte farfurii de la bucătărie și bar către mese și înapoi. Trebuie să alerge înainte și înapoi la terminalul POS, să-și amintească care client a comandat cu mai puțină sare sau picant în loc de dulce, să facă față perioadelor aglomerate, să fie atenți la ce se întâmplă per ansamblu în tot localul – toate acestea cu zâmbetul pe buze.

Munca este una solicitantă, atât fizic cât și psihic, iar greșelile fac parte din peisaj. 

Meniurile QR ajută la îmbunătățirea eficienței ospătarilor prin următoarele:

  • Numărul interacțiunilor cu clienții scade = mai mult timp care poate folosit altfel în folosul restaurantului și al clienților;
  • Reduce riscul erorilor de comunicare, inclusiv greșeli la preluarea – transmiterea comenzilor către bucătărie.

3. Un angajament permanent pentru siguranța clienților și a personalului

Meniurile QR reprezintă o metodă de vizualizare a meniului și de comandă absolut contactless. Asfel se reduce numărul interacțiunilor dintre clienți, ospătari și meniuri.

4. Include posibilități de creștere a valorii totale a comenzilor

Cum ar fi ca atunci când clienții se așează la masă și răsfoiesc meniul, ospătarul le-ar sugera să comande și un desert sau o băutură potrivite cu preparatele dorite, pentru a crește valoarea notei de plată? Clienții ar considera acest lucru un pic cam invaziv, cam neplăcut?

În schimb, pe meniul QR te poți baza liniștit pentru posibilități de promovare care pot crește valoarea totală a comenzii, fără grija de a agasa clienții cu propuneri de comandă suplimentare.

Meniul QR îți permite să prezinți fiecare preparat cu imagini apetisante și descrieri detaliate. În plus, poți include o opțiune precum „Comandate frecvent împreună”. Aceasta reprezintă o posibilitate de creștere a veniturilor, care nu există în procesul clasic de comandă.

5. Actualizezi meniul după cum ai nevoie 

Spune “Adio” meniului care necesită retipărire la fiecare modificare de meniu. Spune “Bine ai venit” unui meniu pe care îl poți modifica după cum ai nevoie. Singura condiție este să ai acces la internet. 

Din interfața de administrare poți adăuga, modifica sau șterge cu ușurință atât preparate individuale cât și categorii întregi de produse. 

În plus meniul QR îți permite prezentarea preparatelor în mod personalizat și detaliat. Detaliile suplimentare pot include orice informații consideri că poate fi de interes pentru clienții tăi. De la lista de ingrediente și informații nutriționale până la alergeni, obligativitatea păstrării bonului fiscal până la ieșirea din unitate sau măsuri de siguranță împotriva COVID-19. 

Pașii de urmat pentru obținerea unui meniu QR

modele grafice pentru meniu QR

Pasul 1. Meniul să fie disponibil online 

Dacă vrei să le oferi clienților posibilitatea să vadă meniul în format digital, acesta trebuie să fie disponibil online. Deci primul pas este ca meniul restaurantului tău să fie online. 

Dacă ai deja un website care include meniul, problema este oarecum rezolvată. Dacă nu, un furnizor potrivit te va putea ajuta. Ai nevoie de afișarea online a meniului, împreună cu interfața de administrare aferentă. Te gândești să incluzi și pagini de prezentare sau opțiune de plasare comenzi online? Acestea sunt lucruri suplimentare pe care le poți sau nu adăuga, însă pentru meniul QR ai nevoie doar de existența online a meniului.

Pe piață găsești atât servicii specializate de realizare site-uri web pentru restaurante, dar și soluții specifice de meniu QR. Acestea includ întreg serviciul, de la realizarea site-ului până la furnizarea codului QR aferent, suport și mentenanță.

Nu uita să eviți PDF-urile! Alege o experiență de vizualizare mobile-friendly.

Pasul 2. Codul QR

La o simplă căutare pe internet vei descoperi că există multe site-uri care generează coduri QR. Foarte multe dintre ele oferă acest serviciu în mod gratuit. Gratuit sună foarte bine, dar înainte să te bucuri ar trebui să știi că utilizarea lor implică asumarea unor riscuri. Riscurile rezultă din faptul că te bazezi pe un serviciu negarantat pentru a redirecționa clienții către meniu tău online. 

Dacă site-ul lor are probleme, și codul tău QR va avea probleme. Se poate ca scanarea codului să nu funcționeze de fiecare dată, și nu vei avea cui să te adresezi ca să rezolve problema. Site-ul respectiv poate dispărea la un moment dat cu totul, și odată cu el și valabilitatea codului tău. Practic, buna funcționare a codului tău QR depinde de ei. 

Serviciile contra cost obligă la existența unor standarde și garanții în ceea ce privește stabilitatea și securitatea serviciului. Ca să nu mai zicem de suport tehnic dacă și oricând vei avea nevoie. Utilizarea generatoarelor gratuite nu îți oferă nimic din toate acestea. 

Pasul 3. Gata! Plasează codul QR în restaurant

optiuni pentru plasarea codului QR in restaurante

În plus, codurile QR generate prin intermediul site-urilor gratuite nu includ design grafic, ci doar codul propriu-zis. Pentru a ajunge să afișezi codul QR în restaurant, vei avea probabil nevoie și de un pic de design în jurul acestuia, care să reflecte personalitatea restaurantului pe care îl conduci și care eventual să le indice clienților cum să scaneze codul. 

Dacă alegi servicii de realizare meniu QR specializate, firma furnizoare va include probabil în serviciu și un design grafic personalizat, pe care îl primești în format gata de imprimare – nu uita să te informezi în prealabil asupra acestui aspect.

Pentru inspirație poți vedea aici un articol care include 11 modele grafice diferite pentru coduri QR, potrivite pentru meniurile digitale.


Trecerea de la meniul tipărit la un meniu QR

Chiar dacă meniurile QR le oferă clienților opțiunea de a vedea lista de preparate mai repede și într-un mod mai igienic, pentru început unii clienți – în special cei mai în vârstă – vor avea nevoie de puțin ajutor pentru a se obișnui cu această nouă modalitate de comandă.

Iată cum poți face această tranziție cât mai ușoară:

Instructajul personalului

În primul și în primul rând clienții trebuie să afle că restaurantul tău dispune de un nou sistem în ceea ce privește vizualizarea meniului. Ospătarii trebuie să fie pregătiți să le ofere clienților un discurs simplu și să fie la dispoziția acestora dacă au întrebări. Indiferent de cât de simplu și intuitiv e sistemul – și chiar este – ospătarii trebuie să cunoască în avans toate detaliile, dar și cum să le explice clienților.

Ospătarii vor trebui să știe:

  • Cum se efectuează scanarea pe diverse dispozitive (Android/iOS) 
  • Cum să rezolve eventualele dificultăți de scanare

Și inclusiv să le arate clienților aspectele pozitive ale sistemului, cum ar fi că …

  • Este ușor de utilizat
  • Pot vedea meniu înainte să vină chelnerul
  • Pot plasa comanda imediat ce s-au decis, fără să mai trebuiască să aștepte chelnerul
  • Pot chema chelnerul prin simpla apăsare a unui buton

Ar fi util ca ospătarii să poarte în permanență cu ei un dispozitiv mobil de pe care să le poată arăta clienților care au nevoie de ajutor cum funcționează vizualizarea meniului.

Informații tipărite

Chiar dacă ospătarii sunt pregătiți să intervină și să ajute, vor exista și clienți care vor prefera să încerce să se descurce singuri. Pentru a-i ajuta să facă acest lucru, o idee bună ar fi să adaugi câteva instrucțiuni pe designul cu codul QR.

De exemplu:

model grafic pentru plasarea codului QR in restaurant, fata
Exemplu de grafică pentru afișarea codului QR în restaurant – față | VilicoRest Soft Restaurant
model grafic pentru plasarea codului QR in restaurant, verso
Exemplu de grafică pentru afișarea codului QR în restaurant – verso | VilicoRest Soft Restaurant

Afișează info pe site-ul web + paginile sociale

Poți lua în calcul să actualizezi prezența ta pe internet cu informații privind noul sistem de vizualizare a meniului. Poți explica de ce ai ales acest nou sistem, care sunt beneficiile pentru clienți și cum poate fi utilizat. O imagine grafică (precum cea de mai sus) poate fi suficientă, sau o scurtă demonstrație video poate fi și mai bună.

Pe scurt, asigură-te că site-ul și paginile de social media ale restaurantului informează clienții cu privire la ce să se aștepte când vor veni să servească masa în localul tău. 

Întrebări frecvente despre meniul QR

Clienții trebuie să instaleze o aplicație specifică pentru a putea scana codurile?

Nu. Începând cu anul 2017 dispozitivele mobile iOS includ în camera foto capacitate de scanare a codurilor QR. Dispozitivele Android acceptă de asemenea scanarea codurilor QR folosind camera telefonului. Clienții trebuie să poziționeze telefonul astfel încât codul QR să apară în vizorul camerei foto. Dispozitivul va recunoaște codul QR și va afișa o notificare, apoi clienții trebuie să atingă notificarea pentru a deschide linkul asociat cu codul QR.


În ce măsură pot să personalizez codul QR al restaurantului meu?

Codul QR în sine nu prea poate fi personalizat. În schimb acesta poate fi integrat într-un design conform cu formatul ales de tine (A3, A4, A5, flyer, călăreți), care va fi personalizat grafic pentru a reflecta identitatea restaurantului tău + pentru a indica clienților cum să scaneze codul. 


Dacă fac modificări în meniu, trebuie să înlocuiesc și codul QR?

În principiu nu ar trebui, dar ai grijă să verifici exact acest lucru la furnizor. Este posibil ca în cazul meniurilor care includ opțiune de comandă direct din meniu, codul QR să trebuiască regenerat dacă modifici numărul meselor.


Care sunt lucrurile pe care le pot face clienții după ce scanează codul QR?

Meniul QR înseamnă în esență transpunerea meniului tipărit într-un format mobile-friendly + o serie de funcționalități care rezultă din posibilitățile oferite de mediul digital. După scanarea codului QR – în funcție și de opțiunile pe care le-ai achiziționat – clienții vor putea să:

  • vadă categoriile de produse și preparate
  • preparatele pot fi însoțite de poze, gramaj, preț, si orice fel de detalii text
  • filtreze sau caute direct un preparat, dacă știu din start ce vor să comande
  • afle mai multe despre restaurantul tău
  • să cheme ospătarul în orice moment 
  • să plaseze o comandă
  • și altele…


Dacă meniul restaurantului meu este deja online, pot achiziționa doar codul QR?

Lucrurile sunt un pic mai nuanțate. Meniul QR funcționează ideal cu un format mobile-friendly. Vrei să oferi meniul în format PDF? Poți achiziționa doar codul QR, însă nu le vei putea oferi niciodată clienților opțiuni precum „Cheamă ospătarul” sau „Comandă”). Dacă meniul tău este creat pentru comenzi online cu livrare la domiciliu, funcțiile de autentificare/creare cont vor crea confuzie. Clienții vor presupune că trebuie să își creeze cont și să urmeze pașii unei comenzi online. În cazul meniurilor QR, comenzile sunt notificate direct în programul de vânzare și marcaj, în baza codului QR al mesei. 


Unde o să văd comenzile plasate de către clienți prin meniul QR?

Ospătarul primește o notificare în programul de vânzare și marcaj VilicoPOS, respectiv în aplicația VilicoTab de preluare a comenzilor pe tabletă (dacă există). Comenzile noi sunt semnalizate audio + vizual prin colorarea simbolului aferent mesei corespunzătoare în programul POS, pâna la confirmarea lor manuală de către ospătar, și sunt tiparite automat pe imprimantele de secții (sau afișate pe aplicația de monitor la bucătărie VilicoCook, dacă există).

Meniuri QR: exemple din toată lumea

meniu qr, exemple de plasare in restaurante
Exemple de coduri QR plasate pe mese
meniu qr, exemple de plasare in restaurante
Atragi trecătorii cu meniul QR afișat pe o fereastră
meniu qr, exemple de plasare in restaurante
meniu qr, exemple de plasare in restaurante

Alte idei de utilizare a codurilor QR în restaurante

Meniurile QR reprezintă cel mai frecvent tip de utilizare a codurilor QR în restaurante, însă, dacă te gândești la ce reprezintă ele la bază – o modalitate de acces rapid către un conținut digital – te poți gândi și ale alte tipuri de utilizări ale acestora în avantajul oaspeților tăi.

Oferte speciale, promoții, meniul zilei

Poți alege să semnalizezi ofertele speciale separat de meniul de bază, printr-un cod QR diferit de cel care deschide meniul. Existența unui cod QR separat pentru semnalizarea promoțiilor este și un instrument de atragere a atenției clienților. Alte avantaje ar fi modificarea rapidă și convenabilă a promoțiilor din interfața digitală oricând este cazul, plus posibilitatea de a vedea statisticile de utilizare – de câte ori a fost accesat meniul de promoții. 

Informații suplimentare despre ingrediente

Cum ar fi ca atunci când comandă pește, clienții tăi să aibă acces la un cod QR care să le dezvăluie tot felul de informații despre acel tip de pește. Specia, mediul de viață, statistici privind consumul de pește, etc. Acest tip de marketing contextual poate fi eficient pentru fidelizarea clienților și pentru promovare în general. Contextul informațiilor suplimentare despre mâncarea pe care o servesc transformă un pic experiența culinară a clienților în restaurantul tău … și le oferă subiecte de conversație în timpul mesei. 

Feedback și recenzii

Recenziile reprezintă o oportunitate de promovare care este de obicei cam trecută cu vederea de către restaurante (posibil și de teama recenziilor negative). În orice caz, abordate corect (și există bune practici în privința abordării recenziilor negative!), recenziile sunt o posibilitate de promovare cu mult, mult potențial.

Clienții scanează un cod QR pentru oferirea de feedback care îi direcționează fie spre site-ul web, paginile de social media sau pagina de Google My Business, unde pot să lase o recenzie. 

*****

Posibilitățile de utilizare a codurilor QR pentru promovarea restaurantelor nu se opresc aici, dar având în vedere ideile de mai sus, te poți gândi dacă aceste modalități – sau altele? – îți pot ajuta afacerea, fie acum, fie pe viitor.